Miercuri, 20 martie 2024, în jurul orei 17.00, un bărbat a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a solicita prezența unui echipaj medical în satul Broșteni din comuna Drăgușeni deoarece o persoană a căzut de la înălțime și a suferit mai multe răni.
Potrivit cercetărilor efectuate de către polițiști, localnicul L.B. făcea lucrări de reparație la clopotniței de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Broșteni și din cauza neatenției, a căzut de pe o scară metalică de la o înălțime de aproximativ 3 metri.
La fața locului a fost trimis un echipaj de ambulanță de la Substația Fălticeni, care i-a acordat îngrijiri medicale și apoi l-a transportat la Spitalul Municipal Fălticeni.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă”.