Ieri, la ora 20, Secția 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a fost sesizată telefonic de Poliţia Fălticeni, prin Spitalul Fălticeni, cu privire la faptul că a fost internat Gheorghiță T., din Boroaia, cu diagnosticul de intoxicatie involuntară cu detergent de vase.
Din discuțiile purtate cu nepoata pacientului, Alina M., a rezultat că Gheorghiță T., în vârstă de 64 ani, locuiește împreună cu fiul său și soția acestuia, cei doi având grijă de el, deoarece are retard mintal și are nevoie de supraveghere permanentă din partea familiei.
În jurul orelor 19, Maricica T. i-a dat lui Gheorghiță T. să mănânce și a mers în camera centralei pentru a pune lemne pe foc.
Când s-a întors în camera în care era bătrânul și a vrut să spele vasele, a observat că detergentul de vase nu mai era lângă chiuvetă și se afla pe masa la care mâncase bătrânul, iar alături era o cană cu o cantitate de circa un deget de detergent de vase.
Deoarece Gheorghiță T. a acuzat dureri în gât și de stomac și mirosea a detergent, familia a solicitat intervenția unei ambulanțe, suspectând că s-a intoxicat cu detergent de vase.
Victima a fost transportată la Spitalul Fălticeni pentru îngrijiri medicale și investigații, diagnosticul fiind intoxicație involuntară cu detergent.
Din discuțiile purtate de polițiști cu personalul medical a rezultat că starea pacientului era stabilă, acesta fiind constient și, cel mai probabil, după ce se vor finaliza analaizele, va fi externat.
SORIN NICA





































