Duminică, 7 aprilie 2024, la ora 18.37, o femeie din comuna Preutești a sunat la 112 pentru a anunța faptul că concubinul ei a căzut în beci și este inconștient.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță de la Substația Fălticeni, care nu a mai putut face nimic pentru salvarea bărbatului și a constatat decesul.
Potrivită verificărilor efectuate de către polițiști, ieri bărbatul a consumat băuturi alcoolice în exces și în jurul orei 18.15, în timp ce se afla pe terasa locuinței, s-a dezechilibrat și a căzut în beciul aflat în construcție.
Concubina victimei se afla în curte și când a observat că acesta lipsește, a început să îl caute și l-a descoperit în beci.
Cercetările au arătat că treptele beciului erau în construcție, fiind montat doar cofrajul din lemn, iar bărbatul a căzut de la o distanță de 2 metri față de placa de beton a terasei.
Cadavrul a fost ridicat și transportat la morga Spitalului Municipal Fălticeni în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.
Conform procedurilor, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.