Vineri, 11 aprilie 2025, la ora 17:45, patrula de serviciu din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini, a oprit pentru control pe strada Morii din satul Baia, autoturismul condus de către un localnic de 52 ani.
Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilometru și a rezultat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe”.
IOAN POPESCU