Pe data de 9 ianuarie 2024, la ora 00.05, un echipaj de la SPR 12 Preutești care efectua verificări în traficul din comună, a observat un autoturism ieşit de pe DJ 208 Huşi, în afară părţii carosabile, acesta prezentând avarii ușoare.
Oamenii legii au verificat şi legitimat persoana aflată la faţa locului, ocazie cu care s-a stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 24 ani, din sat/com. Preuteşti.
Din discuţiile purtate cu șoferul, acesta a declarat verbal faptul că în timp ce se deplasa pe DJ 208 Huşi din direcţia Dolhasca spre Fălticeni, aflându-se singur în autovehicul, a pierdut controlul autoturismului, derapând în partea stângă a sensului de mers, oprindu-se în afară părţii carosabile, fără a suferi leziuni în urma tamponării.
Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta urmând a fi condus la Spitalul Municipal Fălticeni în vederea recoltării de probelor biologice și stabilirea cu exactitate a alcoolemiei din sânge.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.
SORIN NICA