Sâmbătă, 16 august 2025, la ora 20:30, lucrătorii Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini au efectuat semnal de oprire folosind semnalele acustice și luminoase unui autoturismul marca Volkswagen Passat, ce se deplasa pe str. Valea cu Calea din satul Găinești, comuna Slatina, către centrul satului Găinești și care nu s-a conformat, motiv pentru care lucrătorii de poliție au plecat în urmărirea sa, fiind blocat și oprit la circa 1 km.
Polițiștii i-au solicitat conducătorului auto documentele personale, precum și cele ale autoturismului, ocazie cu care conducătorul auto Andrei R., de 18 ani, domiciliat în com./sat Valea Moldovei, a înmânat doar cartea de identitate, certificatul de înmatriculare și polița RCA, relatând faptul că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și că autoturismul aparține soțului mamei sale.
De asemenea, în autoturism se mai afla pe locul din dreapta față, în calitate de pasager și Paul P., din comuna Slatina, sat Găinești.
S-a procedat la căutarea în bazele de date ale Poliției Române, stabilindu-se că autoturismul marca Volkswagen Passat aparține numitului Nicolae L. din com./sat Valea Moldovei, actualul soț al mamei conducătorului auto și care are ITP valabil și poliță RCA valabilă.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, cheile autoturismului au fost luate de numitul Andrei R., fără știrea părinților, iar autoturismul a fost condus de către acesta din satul Valea Moldovei până pe raza comunei Slatina, în satul Găinești, parcurgând o distanță de aproximativ 15 km, de unde l-a luat și pe Paul P. ca pasager.
Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit că tânărul de la volan nu figurează cu permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.





































