Astăzi, în jurul orei 10.00, s-a produs un accident rutier pe DN 2, pe raza localității Drăgușeni, pe fondul neadaptării vitezei și a asfaltului umed. Un autotren încărcat cu cherestea s-a răsturnat pe acostament și a blocat carosabilul pe aproximativ un metru.
„Carosabilul în zonă este umed, pe fondul precipitațiilor sporadice. Circulați cu atenție!”, au transmis reprezentanții DRDP Iași.
Cheresteaua a fost încărcată într-un alt autocamion pentru ca TIR-ul răsturnat să poată fi ridicat cu o automacara de mare tonaj.
Traficul s-a desfășurat alternativ pe un singur sens de mers, fiind dirijat de un echipaj al Poliției Rutiere.