Un tânăr dat în urmărire națională, condamnat în Italia pentru șantaj și extorcare de fonduri, a fost prins de oamenii legii într-o sală de jocuri.
Ieri, 11 februarie, a fost prezentat procurorului de serviciul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Ionel David Moldovan (fost Palmoş), de 27 ani, din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, pe numele căruia autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,șantaj” și ,,extorcare de fonduri”.
Tânărul a fost identificat la data de 10 februarie, în jurul orei 23.00, în incinta unei săli de jocuri de pe raza municipiului Fălticeni.
Procurorul din cadrul PCA Suceava a emis pe numele acesteia o ordonanță de reținere, pentru o perioadă de 24 ore, urmând ca în perioada următoare să fie prezentat la Curtea de Apel Suceava.
La data identificării, bărbatul figura urmărit la nivel național din data de 11 decembrie 2023.
SORIN NICA