Duminică, 5 noiembrie 2023, a avut loc deschiderea oficială a Casei Memoriale „Mihail Sadoveanu” din municipiul Fălticeni.
Evenimentul cultural organizat de administrația publică locală a marcat și împinirea a 143 de ani de la nașterea marelui scriitor (n. 5 noiembrie 1880, la Pașcani n.r.), care a lăsat o bogată zestre literară.
După slujba religioasă oficiată de un sobor de preoți în frunte cu protopopul pr. Adrian Dulgheriu, a urmat momentul emoționant al decernării titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Fălticeni prof. univ. Nicolae Maxim, cel care a donat muzeului piese valoroase de mobilier ce au aparținut familiei Sadoveanu și pe care le-a primit de la nașa fiului său, Profira Sadoveanu.
A urmat sceneta “Dumbrava Minunată” realizată de elevi ai Școlii Gimnaziale Mihail Sadoveanu, o scenetă pregătită de copii de la Școala „Ion Lovinescu” Rădășeni și o expoziție de pictură semnată de Elena Roman.
Fălticeneanul Alexa Pașcu și-a lansat romanul „Bianca”, prezentat de prof. Nicolae Sturzu, urmat de un miniconcert susținut de flautistul Nicolae Maxim.
La final, a fost lansat volumul „Printre adevăruri şi secrete” al scriitorului José Micard Teixeira, o carte tradusă din limba portugheză de suceveanca Irina Baciuc şi care a fost prezentat de poetul Sorin Poclitaru şi de prof. dr. Oltea Prelucă.
SERGIU JIPA