Astăzi, 24 octombrie 2025, în jurul orei 14:55, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pașcani au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că pe raza localității Cristești, pe DN2, E85, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.
În urma cercetărilor efectuate, a rezultat faptul că un bărbat, de 54 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, din direcția Drăgușeni spre Cristești, ar fi pierdut controlul autovehiculului, moment în care s-ar fi răsturnat pe partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 42 de ani, din județul Suceava.
În urma impactului, a rezultat decesul bărbatului de 42 de ani, cât și a pasagerului din autoturism, un bărbat, de 39 de ani.
Conducătorul autotrenului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.
Potrivit informațiilor noastre, persoanele decedate sunt din comuna Boroaia, județul Suceava.




































